Emoțiile în copilărie
Emoțiile în copilărie
Când apar primele emoții la copil? De la naștere! Despre primele emoții ale persoanei se poate vorbi deja la nașterea sa. Acestea sunt, de obicei, retrăiri negative, asociate cu cauze fiziologice.
În primele săptămâni de viață
la nou-născut se pot observa expresii faciale extrem de diferite, care ne amintesc foarte mult de expresiile faciale ale adulților în anumite situații. Mai mult decât atât, copilul schimbă aceste expresii cu o viteză atât de mare încât este puțin probabil ca emoțiile lui să se poată schimba în același ritm. Din motiv că copilul încă nu vorbește, nu putem spune cu siguranță dacă simte durere sau frică. Cel mai des, astfel de modificări demonstrează expresia feței copilului. De fapt, cu ajutorul strigătului, plânsului copilul îi spune unui adult despre unele emoții negative sau nevoi fiziologice. Este un fel de modalitate de a comunica cu lumea. Emoțiile, care le provoacă una și aceeași situație, pot fi diferite la vârste diferite, deoarece copilul începe să interpreteze diferit evenimentele care au loc în jurul lui. De-a lungul timpului, perioada de veghe crește treptat și, în același timp, se reduce numărul de emoții negative. Nou-născutul are o stare mai mult sau mai puțin calmă.
Până la 3 luni
stările emoționale ale copilului sunt mai impulsive, de se schimbă și nu sunt întotdeauna justificate. Copilul poate deja să zâmbească, să vocalizeze, să se miște, manifestându-și astfel emoțiile pozitive. Astfel de reacții se numesc "complexul de revitalizare" și sunt o reacție la adresarea emoțională a unui adult, la o jucărie, cântec, melodii muzicale. La această vârstă, copilul atrage și menține atenția adulților apropiați prin reacții emoționale separate, cum ar fi zâmbetul, gânguritul, mișcările, scâncetul, strigătul. Emoțiile negative pot apărea dacă comunicarea cu mama se oprește, brusc dispare jucăria, apar schimbări bruște ale mediului (temperatura aerului, durerea, limitarea mișcărilor). Copilul se poate agita sau poate tăcea pentru scurt timp în caz de sunete bruște. Astfel de reacții emoționale, cum ar fi surpriza și tristețea, apar până la a patra lună de viață. De la 3 luni, copilul zâmbește deja atât la strigătele negative, cât și la cele pozitive și la expresiile faciale diferite ale unui adult.
Dar până la 6 luni
bebelușul distinge intonația vocii unui adult. Zâmbește la o voce dezmierdătoare și se încruntă când aude vocea severă a unui adult. Copilul se poate speria de zgomotele puternice neașteptate. Copilul la jumătate de an se bucură atunci când vede persoana iubită și este bucuros de posibilitatea de a comunica cu dânsa. El exprimă o preferință emoțională, de exemplu, bucurie atunci când vede jucăria preferată, zâmbește și trage mânerele spre ea. Din ce în ce mai mult, copilul manifestă o atitudine emoțională-selectivă față de tot ceea ce îl înconjoară. El selectează elementele după culoare, dimensiune, formă, textură, manifestând diferite reacții emoționale (pozitive și negative, diferite în funcție de durată și periodicitate). Văzând un străin sau aflându-se într-un mediu nou, copilul de jumătate de an poate fi alertat, poate demonstra jenă și frică. Dacă are senzații neplăcute, se va oțărî, se va răsuci și va scância. Copilul poate simți și manifesta frica și furia nu mai devreme de 5-7 luni.
La 6-8 luni
se manifestă rușinea și timiditatea. La această vârstă, copilul copiază perfect emoțiile, expresiile faciale și intonațiile vocale ale altor persoane. El râde, bâzâie, copiind comportamentul celor dragi în timpul comunicării directe.
Până la 9 luni
copilul deja se joacă calm și interesat cu jucăriile, preferând unele dintre ele. El se bucură cu adevărat de jocurile distractive cu adulții. Pentru a atrage atenția și a se cere în brațe, folosește un zâmbet sau un scâncet. În funcție de ceea la ce părinții răspund mai des, ceea ce oferă mai repede rezultatul dorit (zâmbet sau scâncet), cel mai probabil va folosi copilul pentru a-și atinge obiectivele, chiar și atunci când învață să vorbească. La această vârstă, copilul este deja capabil să distingă și, în consecință, să reacționeze la diferite expresii faciale și intonația unui adult. De exemplu, zâmbetul unui adult provoacă bucurie, grimasele neobișnuite - lacrimi și frică. Văzând un adult necunoscut, dacă nu reușește să efectueze o "acțiune", copilul poate plânge, se poate târî, poate demonstra jignire etc. Își exprimă nemulțumirea dacă nu poate să-și schimbe singur poziția. În arsenalul emoțional al unui copil de 9 luni, există deja o varietate de expresii faciale în diferite situații: interes, plăcere, bucurie, atenție, insultă.
Până la 12 luni
copilul poate recunoaște în fotografie persoana iubită și se poate bucura de ea. De asemenea, el este încântat de jucării mecanice. Mai ales el se bucură atunci când reușește să producă un sunet în mod independent sau să folosească corect jucăria. Ascultând muzică și cântece, el ascultă calm, zâmbește, poate sări și cânta. Aproape la un an, copilul începe să se târască și să meargă în mod activ și, din ce în ce mai des aude de la părinți cuvântul "Nu se poate!". Des, copilul se supără și își exprimă nemulțumirea auzind acest cuvânt. Se supără auzind tonul sever al unui adult sau dacă nu reușește să efectueze acțiunea dorită. În situații dificile și nefamiliare, copilul se uită întrebător la un adult. Copilul imită în mod activ expresiile faciale, râsul, gesturile și mișcările de joc ale adulților și colegilor. Manifestă un interes deosebit față de alți copii. Demonstrează interes față de imaginile din cărți. El demonstrează emoționii difere față de oamenii din jur, jucării, obiecte (tinde să se apropie, este calm, zâmbește sau le aruncă, se retrage). Rețineți că în atmosfera de iubire părintească și inimoșie crește un copil vesel și activ. Manifestările sale emoționale vor fi luminoase și variate, iar experiențele – profunde și pline. Iar interdicțiile frecvente, secăciune și sărăcia emoțională a comunicării provoacă izolarea, mânia și plânsul copilului. Vă dorim o comunicare productivă și pozitivă din punct de vedere emoțional cu copiii dvs.!
Autor: psiholog de familie și copii, candidat în științe psihologice Irina Gubeladze